Dezvoltare economică, socială şi financiară
Scopul realizării acestui site "Dezvoltare economică, socială şi financiară" este de a informa asupra posibilelor solutii inovative economico-financiare, pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Aceste soluţii de dezvoltare se pot valorifica şi pot genera idei pentru elaborarea de politici publice, acte normative ce pot sta la baza unei economii puternice.
13.4.24
Aspecte economice privind pacea sau războiul
8.4.24
Bibilica dusmanul natural al căpușei
29.3.24
De la Apocalipsa Bursei la cea a Occidentului
Filmul “Brokerii Apocalipsei” (The Big Short) urmărește povestea a patru outsideri financiari care anticipează colapsul bulei creditelor ipotecare și decid să parieze împotriva pieței imobiliare, profitând de criza financiară iminentă. Personajele principale, interpretate de Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling și Brad Pitt, explorează defectele și corupția sistemului bancar care a dus la criza financiară din 2008.
Criza creditării și căderea bursei, cunoscute și sub numele de Marea Recesiune, au fost rezultatul unei combinații de factori, inclusiv practici de creditare iresponsabile, titluri ipotecare cu risc ridicat și o lipsă de reglementare adecvată. Aceste probleme au condus la o serie de falimente bancare și o scădere dramatică a valorilor bursiere, afectând economiile și investițiile la nivel global.
Criza sau Marea Recesiune este doar vârful aisbergului. Ceea ce urmează și se tot încearcă să se întârzie este adevărata mare criză economică.
Dar mai bine să dezvăluim cine este declanșatorul crizei și să înțelegem mecanismele economice ale acesteia.
Legea privind reglementarea unei burse este haotică în fapt emiterea de acțiuni de către bănci pentru credite a fost o șansă de prelungire a agoniei americane , o metodă de a repune în circuit capital.
În fapt adevărații perdanți au fost patronii dar și muncitorii americani pentru cea mai mare greșeală din istorie - reducerea timpului de lucru și transferul producției peste granițe datorită forței de muncă ieftine.
SUA prospera la un moment dat datorită racolării celor mai luminate minți din lume iar aceștia ridicau nivelul de tehnologizare la nivelul celei mai avansat din lume.
Acest avans tehnologic a adus venituri însemnate si a putut astfel să relaxeze timpul de lucru, ocuparea timpului liber iar dacă tot veneau banii iar americanii cerrau tot mai multi bani sa lucreze au constatat ca altii lucrau si cu 5% de cat plateau un american . Calculul profitului era evident iar acționarii știau legea brută a capitalismului : maximizarea profitului pe moment și atât.
China o țară cu un miliard de locuitori cu foamete și lipsită de tehnologii avansate au deschis parcuri industriale pentru capitaliști. Acestea au fost capcana lor dar și lăcomia capitaliștilor. China avea o strategie , erau foarte buni la copiat si au înțeles cum funcționează capitalismul.
Au studiat capitalismul și modul în care pot să acapareze diferența de tehnologie și cum pot să o depășească.
Capitaliștii tranaferau producția în China sau în alte țări cu forță de muncă ieftină dar muncitorii din țările lor pierdeau locul de muncă și șansa de a rambursa creditele. Dacă încercau să deschida o firmă micii capitaliști nu puteau să facă față produselor din China mai ieftine.
Astfel băncile ca să se salveze de falimentul întârzierii rambursării creditelor au inventat produse bancare subprime B, BB, BBB dar au primit finantare si pe rezultat negativ. Astfel ele au asigurat câțiva ani inconpetență guvernelor ce au scăpat din mână avansul tehnologic.
Chinezii au invățat de la inginerii companiilor sosite din lumea occidentala si si-au facut propriile fabrici ce comercializau acelasi produs la costuri foarte scazute.
Acest lucru a determinat cuceriri de piețe si suficienți bani pentru dezvoltarea propriei tehnologi si infrastructuri.
Atragerea in China a tot mai mult capital și-au permis tehnici de atragere a oamenilor de știință din lume dar au avut și un avânt de colectare a celor mai avansate cunoștințe ale omenirii. In etapa de proprie cercetare au căpătat un avans tehnologic deosebit ce le-au permis fabricarea de produse de inalta calitate. Acolo unde nu erau pe primul loc au incercat sa cumpere ( de ex Volvo- cel mai sigur autoturism) etc.
Strategia Chinei pentru supremație este stăpânirea materiilor prime, fără ele producția este de neconceput. Pentru acest lucru s-au afișat ca furnizori de dezvoltare pentru țările sărace si cu materii prime - au construit căi ferate, șosele, clădiri contra împrumuturi dar și deschidee pentru exploatare resurse.
Strategia Chinei pentru supremația totală a economiei mondiale mai are doar câțiva pași : procesoarele TSMC , propriul soft de inteligentă artificiala și vor stăpânii economic toată lumea.
Pentru a ajunge acolo este nevoie ca lumea occidentală sa-si consume resurse, un virus sau/si un război e suficient ca să incetinească ritmul de dezvoltare a occidentului și oameni de stiință sa migreze din occident in China.
Urmează ultima piesă după cipuri și procesoare, inteligența artificiala si energia gratis oferită de fuziunea nucleară la rece va urma o armată de drone cu inteligență aetificială.
Liserii lumii vor întelege că ori vor murii popoarele ca eroii ori vor trăii sub conducerea Chinei.
Lumea occidentală nu va mai putea ajunge din urmă China care va subjuga toată economia globală instaurând noua ordine mondială.
Se vor desființa granițele și va exista un singur conducător - liderul chinez - iar congresul va fi din reprezentanți ai diferitelor minorități.
Comunismul va infrange multipartitismul iar democrația va fi o amintire.
9.2.24
Lege privind utilizarea resurselor exploatate din România exclusiv pentru produse finite sau semifinite in care este un aport ridicat a fortei de muncă adaos la materia primă
28.1.24
Creșterea veniturilor în turism prin creșterea temperaturii piscinelor la 26°C - 30°C
18.1.24
Proiect de lege Vineri pentru mediu
PROIECT DE LEGE
**LEGEA VINERI PENTRU
MEDIU
Articolul 1
În sensul prezentei legi, termenii
și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
angajator -
persoana fizică sau juridică care angajează persoane fizice, în baza unui
contract individual de muncă;
ONG -
organizație nonguvernamentală;
Romsilva -
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
Articolul 2
(1) Angajatorii din România au
obligația de a acorda o zi liberă, plătită, angajaților care participă la
acțiuni de protecție a mediului, organizate de ONG-uri, de Romsilva sau de
autoritățile publice, în ziua de vineri, următoare zilei de sâmbătă în care
aceștia au participat la acțiune.
(2) Acțiunile de protecție a
mediului pot fi următoarele:
a) plantare de copaci;
b) colectare de deșeuri din zonele montane, malurile raurilor, păduri.
(3) Numărul de zile libere
acordate în temeiul prezentei legi nu poate depăși 10 zile pe an, pentru un
angajat.
Articolul 3
(1) Angajatorii au obligația de
a verifica, prin documente justificative, participarea angajaților la acțiunile
de protecție a mediului.
(2) Documentele justificative pot
fi:
a) o declarație pe propria răspundere a angajatului că își donează ziua de sâmbătă și vineri pentru activitatea de plantare copaci sau de colectare deșeuri ;
b) o adeverință eliberată de ONG-ul, de Romsilva sau de autoritățile publice
care a organizat acțiunea.
Articolul 4
Nerespectarea prevederilor
prezentei legi atrage răspunderea angajatorului, în conformitate cu legislația
muncii.
Articolul 5
Prezenta lege intră în vigoare la
data de 1 ianuarie 2025.
Măsuri suplimentare
Articolul 6
(1) Angajatorii au obligația de
a oferi angajaților care participă la acțiunile de protecție a mediului
echipament de protecție adecvat.
(2) Echipamentul de protecție
adecvat include, dar nu se limitează la:
a) îmbrăcăminte și încălțăminte
de protecție; b) mănuși de protecție; c) ochelari de protecție; d) cască de
protecție.
Articolul 7
Angajatorii au obligația de a
organiza, la sediul lor, activități de informare și sensibilizare a angajaților
cu privire la importanța protecției mediului.
Aceste modificări ar contribui la îmbunătățirea proiectului de lege, în
următoarele moduri:
**Denumirea proiectului de lege este schimbată în Vineri pentru mediu, pentru a
sublinia scopul acestuia.
**Numărul de zile libere acordate este crescut la 10, pentru a încuraja
implicarea mai mare a angajaților.
Activitățile de protecție a
mediului pentru care se acordă zile libere sunt extinse pentru a include și
colectarea de deșeuri din zonele montane, malurile raurilor, păduri.
Alte modificări posibile
Iată câteva alte modificări
posibile care ar putea fi luate în considerare:
O prevedere care să oblige angajatorii
să ofere angajaților care participă la acțiunile de protecție a mediului o
indemnizație suplimentară, pentru a acoperi cheltuielile de transport și de
cazare, în cazul în care acțiunile se desfășoară în afara localității de
domiciliu a angajatului.
O prevedere care să oblige
angajatorii să ofere angajaților care participă la acțiunile de protecție a
mediului un bonus, pentru a-i încuraja să participe la aceste acțiuni în mod
regulat.
Desigur, aceste modificări sunt
doar sugestii. Proiectul de lege poate fi modificat în continuare, în funcție
de nevoile și cerințele specifice ale României.
25.12.23
Migrantii din Lampedusa - solutii
Asistam la o imigratie a populatiei Africii organizata de traficantii de carne vie iar poartea de intrare este Lampedusa.
Garda de Coastă a Italiei care se face responsabila de permisivitatea intrării în Uniunea Europeana este complice a actelor traficanti deoarece daca ar intercepta in timp util acele ambarcatiuni le-ar intoarce, ori este mai usor sa se faca ca nu le observa.
Una dintre solutii este ca la frontiere sa stea echipe mixte din diferite tari.
Pentru a exista un proces de absorbtie a migrantilor acesta ar trebui sa fie meritocratic, un sistem de recrutare a celor ce doresc sa emigreze in care sa fie preluate anumite calitati:
- sportiv de performanta;
- cunoasterea limilor straine, in special al tarilor unde doreste sa emigreze;
- studii superioare , publicarea in reviste de specialitate internationale;
Astfel se pot califica pentru viza de aur a Uniunii Europene si-i da dreptul pentru a se stabili.
Uniunea Europeana sa-si asume responsabilitatea infiintarii de universitati pentru recrutara acestor imigranti.
21.12.23
Cooperarea externă este cea care aduce indirect investiții străine
29.11.23
Cum să reduci datoria externă a României
28.11.23
Prosperitatea durabilă în condiții de criză
29.10.23
Soluționarea Războiului din Gaza
31.7.23
Ridicarea nivelului IQ si de sănătate a poporului, calea spre prosperitate durabila.
30.5.23
Criza economica provocata de război
17.4.23
Petrol cu amprenta de carbon zero
Salt tehnologic ce propulsează industria de energie verde in domeniul panourilor fotovoltaice.
Logica economică a bunăstării sistemului de pensii, sistemului de sănătate, sistemului fiscal , a raportului populației din sector privat/bugetare
22.3.23
Curățarea aerului de pe marginea drumurilor, în parcuri și în spațiile verzi cu ajutorul procedeului natural de gutație
Cresterea veniturilor administratiilor publice locale
25.12.22
Prosperitatea pieței de capital
18.12.22
Pace în Ucraina #paceukraina
26.11.22
inovație pentru creșterea capabilității Nato
24.11.22
Franciza "afaceri de mediu" înglobată în guvernanța corportivă a instituțiilor
13.11.22
Legaturile covalente ale apei
Construcția de hidrocentrale obiectiv de prioritizare a cheltuielilor publice, a imprumuturilor externe
12.11.22
Era free energy si interfața politico-socială
11.11.22
Inechitatea stadiilor diferite ale nivelului de trai ale cetațenilor din diferite tari
2.11.22
Ce elemente dezvolta o tara
30.9.22
Project form Eritrean peuple to Coluli exploatation
20.9.22
Sistem fiscal simplu online cheia dezvoltării economice
Analizând sistemul fiscal al mai multor țări se constată că sistemul fiscal simplu, facil, online este cheia dezvoltării accelerate a economiei, pe lângă alte elemente strategice de dezvoltare.
Zorii crizei economice se ivesc pe plan mondial iar țara care vine cu cele mai inovative elemete de guvernare , bună administrare va avea de câștigat.
Să nu uităm:
- acțiunea guvernului Italian, din timpul recentei crize economice, de a amnistia fiscal și penal banii ce intră în țară , din orice colț al lumii și în orice cantitate, doar cu plata unei taxe de 1%;
- acțiunea guvernului Elvețian care a ales să emită monedă dar să nu o distribuie pe piață decât prin atragerea țintă a celor mai inovativi investitori de pe mapamind , pentru a-și întări moneda și sustenabilitatea economiei, vezi racolarea d-lui Tudor Mircea cu Roboscan Aeria;
- acțiunea guvernului Estonian de a organiza sistemul fiscal online cu rezidența fiscală electronică și înființarea firmelor online, facilități fiscale;
- acțiunea Emiratelor Arabe Unite de crea un sistem fiscal cu facilități fiscale mai ales în multitudinea de parcuri industriale, cu scutire de impozit pe venit timp de 15 ani , TVA de 5% doar din 2018, ia în afara parcurilor industriale doar 5% impozit, la care se adaugă prețuri mici la energie, combustibili fosili, infrastructură perfectă, dobanzi mici;
- strategia Chinei de a atrage investitori în parcuri tehnologice, de a copia know -howl și de a-l îmbunătății, de a realiza învățământ de performanță și de a face investiții în țările africane de tipul Cal Troian, pentru facilitarea exploatării resurselor lor minerale;
- acțiunea guvernului Angliei de a facilita înființarea firmelor în online;
- strategia Germaniei de a rezolva problema îmbătrânirii populației și a sustenabilității sistemului de pensii prin crearea și facilitarea dezvoltării industriei ce să absoarbă forță de muncă mai tânără prin imigrarea acesteia ;
- strategia Coreei de Sud și a Taiwanului de a încuraja învățământul de performanță și de a susține domeniul industrial High-Tech;
- strategia Namibiei de a segmenta și controla strict sectorul diamantelor;
- strategia Canadei de a nu lupta contra drogurilor ușoare ci de a obține profit în urma comercializării și controlării acestui sector;
- strategia guvernului Suedez, care a șocat chiar și pe specialiștii monitorizării politicilor fiscale ale diferitelor guverne de la Trezoreria SUA , care au constatat o creștere a nivelului de colectare fiscală la buget în ciuda scăderii nivelului de impozitare , care s-a datorat în primul rând reducerii cotelor de impozitare dar și datorită legislației de intorducere a plăților exclusiv electronice, în cea mai mare parte.
Astfel, fără să fim inovativi am putea alege și noi România calea unui sistem fiscal online (l-am descris în cuprinsul blogului) , care să ofere rezidență fiscală electronică pentru orice persoană din orice colț al lumii, anonimat , reținere garanție la tranzacții pentru a proteja partenerii, contabilitate simplă oferită online cu program administrat de Trezoreria MFP și impozitarea minimă la fiecare tranzacție efectuată concomitent cu reținerea garanției. Un sistem fiscal cu o cotă de impozitare mică pentru realizarea de venituri până la un anumit prag, eventual creștere progresivă a impozitării în funcție de cifra de afaceri, și/sau activitate.
Riscul anonimatul rezidenților fiscali electronici este estompat de garanțiile reținute pentru buna practică comercială care se va restituii la 3 ani de bună practică comercială și de monitorizarea electronică permanentă a Finanțelor Publice prin programul electronic de contabilitate și supraveghere financiară a activităților comerciale a rezidenților fiscali electronici.
Alte elemente de politici economice pentru dezvoltare economică în timp de criză:
- creșterea învățământului de calitate în zona online pentru a fi lideri mondiali în educație în învățământul online, în toate limbile țărilor; crearea de clase ce vor studia elemente concrete de cultivare plante, creștere animale, nutirție, meserii , igiena vieții, construcții case simple , stimularea învățământului pe tot parcursul vieții;
- dezvoltarea turismului cu deschidere internațională de tip ocupațional, voluntariat înspre zona rurală și acțiuni pro-ecologie - educațional;
- atragerea investițiilor din zona high-tech (firme ce produc procesoare și semiconductoare - cheia dezvoltării industriei high -tech) cu facilități fiscale, oferirea gratuită a zonelor industriale abandonate, scutiri de impozite, mai ales în zona procesoarelor, semiconductoarelor;
15.9.22
Economisirea energiei abordare eronata a politicii europeane
Energia este catalizatorul dezvoltării economice , dacă economisirea de energie este însoțită de adoptarea unor dispozitive tehnice mai eficiente este de bun augur dar dacă duce la contracții ale volumului producției , prestărilor de servicii atunci este dăunătoare dezvoltării economice.
Principiul economisirii energiei este sustenabil dar modalitatea de realizare trebuie abordată diferit, acest principiu trebuie adoptat prin conștiință nu prin constrângeri. Pentru a ajunge la conștiință este necesară educația. Ea dezvăluie modul de realizare a ei, consecințele abuzului de energie dar și modalități tehnice, fizice, biologice de a te adapta la acest deziderat.
Dezvoltarea economică a omenirii are ca prim factor consumul, prin restrângeri ale consumului energetic , se poate afirma și prin creșterea artificială a prețurilor de dragul traderilor și a pieței energetice, se ajunge la o expectativă a dezvoltării chiar la o reducere a producție, la recesiune economică iar de aici la o criză economică profundă. Este absurd să încerci pe o piață monopolistă să încerci să interpui speculanți să distrugi economia mondială de dragul traderilor.
Cum să faci o piață concurențială din moment ce eu am doar două fire de curent ce vin la rețeaua mea. Rețeaua prin care ajunge curentul nu s-a schimbat. Era alt lucru dacă aveam diferite fire de curent la care sa ma leg. Eu vreau să cumpăr energia pe 10 ani , am posibilitatea, vrau să devin abonat iar abonamentul vreau să-l platesc pe 10 ani, am posibilitatea?
La fel este și cu gazul , am mai multe țevi de gaz?
Formarea prețului prin bursă a energiei distruge economia unei țări și de aici prin colaps economic de recul al șocului inflaționist , de recesiune urmată de criză , asupra economiei mondiale.
Dar să vă ofer imaginea de ansamblu asupra economiei globale ce va urma :
- in Europa multe fabrici își vor reduce activitatea sau chiar se vor închide, această contracție are efect asupra penuriei de produse, șomaj , totuși prețul mare a energiei se reflectă în prețul produselor . Componenta de cost a produselor , energia, fiind mai scumpă și produsele se vor scumpi. Scumpirea atrage inflația , inflația atrage creșterea dobânzilor bancare . Creșterea dobânzilor bancare va duce la imposibilitatea recuperarii creditelor acordate, ceea ce are efect asupra condițiilor de creditare mai riguroase, ce duce la o încetinire a creditării. Încetinirea creditării duce la scăderea ritmului de dezvoltare economică. Un nivel mai scăzut de dezvoltare economică duce la colectare la bugetul de stat mai mică , ceea ce determină politici fiscale de extindere a masei impozabile prin creșteri de taxe și impozite și prin controale mai agresive. Politica fiscala va fi descurajanta pentru mediul de dezvoltare economica ceea ce duce la o stagnare , închideri de firme, falimente în lanț, criză economică. Puterea de cumpărare va fi mai mică ca urmare a creșterii prețurilor și închiderii fabrcilor și firmelor , a creșterii dobânzilor. Multe familii ajunse la limită vor migra spre alte țări. Vor fi tragedii familiare, populație deznădăjduită , depresivă , stresată, bolnavă. Vor fi mai puține locuri de muncă, va crește munca la negru, locurile de muncă vor fi prost platite. Vor crește fenomenele antisociale, furtul, tâlhăria, evaziunea economică, infracționalitatea va fi mai mare. Tările europene se vor împrumuta extern cu dobânzi tot mai mari . Dacă va fi o iarnă grea și vor fi pene de curent sau gaz , iar populația va tremura de frig sau vor fi facturi uriașe, vor fi mișcări de mase populare, răsturnări de guverne, iar solidaritatea UE va fi greu încercată , unele țări chiar vor ieșii din UE.
- efectul crizei economice din Europa se va extinde și la țările care au prețuri acceptabile pentru energie deoarece economia mondială are interdependențe, totuși aceste țări vor absorbi capacitatea de producție a întreprinderilor europene deoarece prețul de cost al produselor va fi mai mic, atât datorită producției cât și a climatului economic de prosperitate energetică . Multe țări se vor dezvolta puternic depășind accelerat țări ale Uniunii Europene.
- moneda euro se va deprecia puternic, dolarul va crește .
Politica ce ar trebui dusă în Europa ar fi , aprobarea unei declanșării unei politici a "urgenței energetice" unde toate resursele să fie dirijate spre componenta energetică cu prioritate. Găsirea de soluții economice, tehnologice, politice, financiare, fiscale pentru abundență energetică prin concentrarea tuturor forțelor Uniunii Europene dar și din afara acesteia pentru soluționarea acestei abundențe. Educația energetică , chiar și promovarea exercițiilor fizice pentru călirea organismului pentru temperaturi scăzute, promovarea invențiilor din domeniul energetic, concursuri de soluții energetice unde fiecare proiect sa fie incurajat sa evolueze. Susținearea inovatorilor și a firmelor mici din domeniul energetic cu o procedura rapida de aprobare a fondurilor. Prin abundenta de solutii energetice si energie si prin declararea stării de urgenta energetică Europa va putea evolua , se va ajunge la prosperitate economica.
Depinde de abordarea liderilor Uniunii Europene daca va fi criza economica sau dezvoltare economica, ca urmare a modului de gestiune a politii energetice.
14.9.22
Nu bogăția de resurse face bogată țara ci echipa de strategi a țării
Am să reliefez generic pentru a nu face trimiteri acuzatoare , scopul este doar pentru reflexie asupra patriotismului ce dedică înclinarea spre o bună administrare, negociere și diplomație.
Orice țară are un patrimoniu de resurse, fie el umane, climatice, minerale, teritoriale, biologice , industriale, agricole deci fiecare țară ar putea fi bogată dacă ar avea liderii dragoste față de propriul popor, un nivel empatic superior, abilități de lideri, de diplomați și negociatori.
Aceste resurse se pot pune în valoare dacă se fac strategii , dar aceste strategii nu sunt simple cum par la prima vedere, ele se fac de un grup de specialiști cu profesii diferite, se lansează ipoteze , se fac previziuni pentru diferite scenarii, se studiază posibile reacții internaționale și naționale ipotetice, se refac ipotezele, au loc ședințe de brainstorming legat de ipotezele de lucru se refac scenariile reacție. Această strategie este ca o partidă de șah care se reia și se rezolva fara a se muta nici o piesa de șah dar se studiaza fiecare posibilă mutare a adversarului până la câștigarea partidei de șah. Dacă între strategii economiei și politicii mai intervin și niște vizionari, doctori în specialități, academicieni, cu un IQ de peste 200, buni cunoscători ai legislației naționale și chiar internaționale și chiar persoane cu abilități paranormale ce pot să vizualizeze mai ușor diferite scenarii în viitor atunci aceste strategii sunt bine conturate.
Atât timp cât un partid sau o alianță politică nu împărtășește o strategie sau chiar un parlament să împărtășească aceste strategii fără culoare politică, altfel această strategie nu își are direcția și este construită în zadar deoarece ea are un orizont de timp poate chiar de zeci de ani iar un partid e prea efemer la guvernare.
Norvegia a reușit să facă fondul național din redevența exploatării petrolului și gazului, transformând fiecare cetățean norvegian în multimilionari în euro, UAE a atras investiții de miliarde doar printr-o politică a redevenței și fiscală, Panama a reușit să valorifice construcții strategice, dar și fiscale, Japonia a valorificat materia cenușie a resursei umane, China a reușit să valorifice foța de muncă împletită cu atragerea investitorilor, copiere know how si dezvoltare chiar depășire, și cu o strategie internațională de tip "Cal troian" pntru accesul la resursele din Africa și nu numai. Israelul este impresionant, iar strategia lor este foarte puternică și de nepătruns, sprijinită de traditii si servicii de top, SUA a neglijat o perioadă strategia dar se pare că și-a reluat vechea organizare a serviciilor de strategi. Coreea de Sud are iar o echipa de strategi foarte bună, educația si cercetarea fiind elementele de propulsie a economiei. Marea Britanie are tradiții colonialiste ce s-au menținut și în domeniul strategiilor. Austria, Polonia și Ungaria, de asemenea se menține, în topul echipelor cu strategi de marcă.
În tările cu o conducere dictatorială exprimarea echipelor de strategi este timorată de rigorile regimului și nu poate fi obiectiv de aceea de cele mai multe ori nu dă randamentul scontat ci respectă viziunea limitată a dictatorului de aceea nu poate avea o viziune de ansamblu a scenarilor ipotetice în funcție de conjunctura națională și internațională.
Echipa de strategi ar trebui să nu fie obedientă unui lider ci poporului din care face parte, țării pe care o slujește.
La noi în țară ca un partid să fie puternic trebuie să aibă o echipa de genii strategi ce să studieze fiecare mișcare politică internă, fiecare reacție publică. Din păcate interesele personale primeaza de cele mai multe ori, politica cere sacrificii și nu mulți sunt dispuși să o facă , din empatie și patriotism nu pentru foloase personale.
4.8.22
Zorii recesiunii economice și soluții pentru depășirea ei
Recesiune este acel fenomen economic în care are loc o scădere a producției, reducerea apetitului investițional, stagnarea relativă a afacerilor, cu consecințe asupra diminuării activității economice, cu risc de tranziție către criza economică. Consecința este o încetiniri a ritmului creșterii economice, și se raportează prin compararea venitului producătorilor prezente cu cel anterior sau cu cel anticipat.[
Aș putea detalia ce a dus la această situație și de ce este așa de aproape criza economică dar sunt multe materiale despre stadiul recesiunii și multă lume simte acest fenomen , dar aș vrea să insist pe acțiunile economice ce pot să însuflețească parcursul creșterii economice și să stopeze încetinirea producției.
Pentru o firmă ca element definitoriu este propriul profit, analiza propriilor sale venituri și a producției sale , indiferent de țara unde operează. Din păcate trebuie să amintesc sursa începerii recesiunii în România, respectiv Războiul din Ucraina care a întrerupt circuitul materiilor prime tradiționale, în special petrol și gaz metan ce venea din Rusia unde soluția UE a fost ca finalitate autosancționarea propriei economii, deoarece aceasta era bazată pe importurile de petrol și gaze din Rusia.
Deci pentru a ieșii din recesiune, firmele trebuie să găsească URGENT soluții alternativă de energie sau combustibil, pentru a atenua efectul de încetinire. Prin investiții în generatoare de energie proprii se recuperează diferența de mărire a prețurilor . Soluția ieșirii din recesiunea actuală este aceast efort investițional.
O variantă mai simplă este transferul de urgență a unităților de producție spre țări unde nivelul de impozitare este mai redus și prețul energiei este mai mic.
O altă soluție este încurajarea sectorului IT de a se dezvolta pentru că acestea au șansa de a aduce aport valutar fără vânzarea de materii prime.
Orice sector de activitate ce nu are energia si combustibilii in cota importanta in costul produsului sau serviciului trebuie incurajat sa se dezvolte.
Ministerul Finantelor ar putea sa dezvolte economia daca ar introduce rezidenta fiscala electronica chiar si sub anonimatul persoanelor , infiintarea firmelor de oriunde de pe glob, cu un soft al finantelor ce administreaza automat contabilitatea firmelor , unde nivelul de impozitare este doar de 1% și 1% administrare contabilitate, cu conditia pastrarii unei garantii de 10% in Trezoreria Statului , timp de 3 ani , ca in cazul in care firma este actionata in judecata sa existe un fond de despagubire a clientilor firmei , datorita posibilitatii disparitiei acesteia de pe piata ne onorand eventualele contracte. Dupa 3 ani , se elibereaza sumele gradual , o data pe an. Foarte multe persoane își vor deschide cont în România iar sumele din garanție vor fi folosiți de Trezorerie ca împrumut fără dobândă, fără să mai aibă nevoie de împrumuturi externe.
Pe plan personal tot în mod investițional se poate ieși din efectele recesiunii: izolarea locuințelor, investiții în panouri fotovoltaice, panouri solare, centrale termice mai eficiente, alternative de producere a energiei, eoliene în zonele propice, microhidrocentrale, plantații de copaci , întroducere în circuit forestier a unor terenuri.
Instalarea șemineelor cu tuburi recuperatoare de caldura în focar, centrale de ardere prin piroliza tip Hornet, alegerea de autoturisme cu un consum mic de energie, utilizarea bicicletei , a trotinetelor electrice.
Atragerea de investitii straine sau de turisti straini pentru a creste aportul valutar extern. Atragerea de studenti straini , deschiderea de noi universitati cu abilitati de a se preda si online, in engleza in principal dar si in orice limba a lumii.
Deschiderea de platforme educaționale pentru o plaja cat mai larga a persoanelor. Atragerea de genii, cercetatori pentru a putea trage dupa ele intregi sectoare de activitate.
Atragerea de fonduri de investiții.
31.7.22
Dezvoltare imobiliara pentru susținerea financiară a transformării Deșertului Sahara într-o zonă verde.
Pentru declanșarea unui echilibru climatic este necesară creșterea nivelului de educația ecologică, despre terapia asupra naturii , asupra solului, aerului, apelor , plantelor și vietăților. Pentru că educația se poate porni de la copii, ea poate atrage în mod voit și părinții, iar apoi prin voluntariat și poate chiar instituțional și restul populației.
Reușita proiectului Sahara Verde ar putea fi un exemplu de bună practică pentru toate zonele aride ale planetei dar și a îngrijirii celor verzi. Zonele aride se pot împădurii prin irigații masive sau ploi. Pentru a aduce mai multe ploi în zonele aride este necesară creșterea nivelului de evaporare . Inundarea zonelor depresionare ce sunt sub nivelul mării ar fi o soluție. Zonele depresionare ce ar putea fi inundate sunt Lac Assal, Depresiunea Danakil, Depresiunea Qattara.
Pentru susținerea financiară a proiectului Sahara Verde , ar trebui valorificat potențialul turistic climatic din respectivele zone depresionare, potențialul industrial și agricol al zonelor.
Zona Lacului Assal se află în Djibouti, o țară în dezvoltare cu o climă favorabilă tratamentului balnear avand in vedere si apele terapeutice ale lacului , cu o concentratie de saruri de magneziu si potasiu foarte ridicate dar si cu o salinitate mai mare decat a Mării Moarte.
https://www.youtube.com/watch?v=LU564_XQMow
Avantajul solului stancos din jurul lacului Assal îl face potrivit pentru a se construi o stațiune turistică în aceea zonă.
Apele Lacului Assal se evaporă într-un ritm foarte mare iar necesarul debitului de apă este preluat printre fisuri ale rocilor din Golful Goubet, ce se află la o distanță de 2-4 km de acesta.
Pentru a asigura un debit mai mare de apă este necesar construirea unui tunel pe sub muntele de rocă vulcanică dintre golf și lac.
Investiția necesară ar putea fi acoperită de dezvoltatorul imobiliar dacă acesta obține de la guvernul Djibouti concesionarea zonei lacului pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitate de prelungire.
Temperatura fierbinte a apei lacului Assal o face potrivita ca apă sărată termală tot timpul anului, practic este o zonă cu sezon tot timpul anului. Doar în zilele toride este de preferat retragerea intr-o casă de vacanta sau hotel cu piscine interioare.
Zona este foarte generoasă în captarea energiei solare, eoliene sau termale.
Un dezvoltator imobiliar ce ar combina editarea unei criptomonde , cu un metavers imobiliar, turistic, design arhitectural, de design interior, cu magazine virtuale , servicii turistice și de bussines ce să asigure o piață pentru moneda sa dar și un portofel virtual. Acea firmă ar trebui să aibă o probitate morala dobandita de prezenta pe piata de peste 50 de ani.
Cladirile s-ar putea edita în metavers cu ajutorul arhitectilor platiti în cripto, amenajate de specialisti de design sau chiar de cumparatori. Tranzactiile s-ar face in metavers, dar utilizarea bunului va fi practică. Avantajul ar fi ca dezvoltatorul castiga de doua ori odata la vanzarea criptomondei iar a doua oara la adaosul din vanzarea constructiei.
Avantajele ar putea fi mai ridicate daca in zona s-ar construi si un spital , mol, servicii turistice pentru a se oferii toate conditiile garantării siguranței turistului .
Metaversul poate asigura viziunea de detaliu a viitoarei stațiuni turistice, mega oraș , în jurul lacului Assal, estimarea costurilor ca urmare a proiectării orașului, a statiilor de epurare, a stațiilor de desalinizare a apei. Totodată în metavers se pot schimba materialele si designul casei, vile, hotelului , in funcție de dorințele clienților.
Ar putea fi primul oraș virtual ce se poate transforma în realitate.
Este un proiect uriaș care dacă va avea succes ar putea determina construirea urmatorului oraș în zona Marea Roșie Depresiunea Danakil după care ar urma o megafermă de la Nil la Alexandria și Depresiunea Qattara ce ar duce la o Sahară Verde.
17.7.22
Criptomoneda, marea Danakil și metaversul
Ce au în comun cele trei elemente din titlul articolului, într-un blog despre prosperitate durabilă. Marea Danakil se va putea face prin inundarea Depresiunii Danakil ce se află pe o arie de 10.000 km patrati respectiv, aproximativ cat două județe ale României , sau 1.000.000 de hectare . Această zonă se poate inunda prin construirea unui canal într-o zonă aridă care este în fapt fundul unei mări ce a secat, mărturie sunt cei 10 metri de sare adancime , aflate la suprafata solului, pe alocuri astupate de 1 metru de pamant adunat in timp de praful ce s-a asternut in regiune.
Această mare Danakil ar avea un nivel ridicat de evaporare pentru că se află într-o zonă cu temperaturi extreme de 56°C.
Pentru a se finanța proiectul este oportun ca o criptomoneda sa adopte proiectul si sa se implice in dezvoltarea imobiliara.
Se va crea un metavers unde se va vedea viitoarea stațiune cu sezon full 365 zile/an.
Casele vor avea ponton la viitoarea mare Danakil/Dalol.
Salinitatea va fi foarte ridicata, nu vor exista rechini sau alti pesti.
Sarea are in componenta cantitati mari de magneziu, potasiu ceea ce o transforma intr-o mare terapeutica, transformand zona intr-o statiune balneotermală.
Casele se vor vinde prin metavers, in criptomoneda si proprietatea va fi evidentiata in pormoneul virtual.
Casa poate fi data la inchiriere pe anumite perioade. Casa va avea codul de acces al proprietarului si chiriasului. Casa va fi o casa inteligenta ce va avea senzorii de acces de catre utilizatori.
Avantajul pentru emitentul de crypto este ca el creeaza o piata de cumparare a crypto si faptul ca din punct de vedere al legiuitorului el este proprietarul caselor. Astfel casele se vor putea vinde cumpara tot pe piata crypto ca o moneda, fara deplasare la notar.
Avantajul este ca se castiga de 3 ori, odata cand sw vinde crypto, a doua oara cand se vinde casa (doar diferenta dintre costul constructiei si valoarea solicitata de dezvoltator), a treia oara se câștigă pentru că această casă rămâne oficial tot in poprietatea sa.