Postări

Solutionarea pozitivă a conflictului cu Rusia - invitatia de a adera la UE împreună cu țările exsovietice

Scopul oricărui stat este de a ridica nivelul de trai a propriilor cetățeni. Tările din cadrul Uniunii Europene sunt dependente în actuala etapă de dezvoltare de petrolul și gazele Rusiei. "Greva foamei" efectuată de țările UE , ca metodă de sancționare a Rusiei, nu este o metodă ce poate ridica nivelul de trai, de aceea trebuie găsite alte soluții. Uniunea Europeană ca și obiectiv de constituire este crearea unui model democrat de dezvoltare a unei țări și de replicare altor țări care mai vor să adere. Parlamentul UE ar putea deveni, in  timp, daca este exemplu de succes, de buna guvernanta,  ce duce la creșterea nivelului de trai a cetatenilor, in conditiile dezvoltarii durabile, parlamentul întregii lumi ce va vota executivul , guvernul mondial. Având în vedere că UE dorește dezvoltare economică dar care este legată de accesul la resurse de materii prime este necesar, de urgență, schimbarea strategiei de sancționare a Rusiei cu o nouă strategie pozitiva, cu oferta ca ea și...

Concretizarea conceptului de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă trebuie promovat prin exemple concrete. Fără concertarea unanimă a tuturor factorilor sociali și economici, pentru realizarea de modele de exemple practice de dezvoltare durabilă, nu se va reuși, în mod oportun, promova acest concept. Conceptul trebuie să aibă în vedere creșterea independenței, a libertății individului față de stat. Această idee nu este favorizată de stat pentru că el, în genere, dorește să-și crească puterea prin crearea pârghiilor de dependență și coerciție față de libertățile individului. Populația are ca pârgii de manifestare a puterii, alegerile politice, ONG-urile și sindicatele, aceste pârgii trebuie să vină să echilibreze balanța forțelor în societate, balanța dintre libertate și coerciție. Pentru că poporul a ales ca serviciile și ordinea socială să fie administrate de un organism independent ce le reprezintă drepturile , s-a înființat statul, ca administrator a serviciilor publice și de ordine publica. Totuși, s-a constatat c...

Reforma sistemul educațional în contextul dezvoltării durabilă

Teoria sistemului educațional în contextul dezvoltării durabile pornește de la teoria "Piramidei nevoilor a lui Maslow". Copii ar trebuii să învețe mai întâi despre nevoile de la baza piramidei a lui Maslow . Astfel ar trebui să învețe despre hrană, modul în care ea se produce, cum se plantează, ce fel de plante consumăm, despre plante medicinale, despre păduri și deșeuri, despre modul de preparare a alimentelor, ce conțin alimentele, care este legătura lor dintre sănătatea omului și alimente. Ce fel de boli sunt , anatomia animalelor , a oamenilor . Modul în care se face o instalație de apă , canal, gaz, fântână, cum se detectează o fântână. Modul în care se poate face un adăpost în pădure, un bordei, o casă din lut sau din materialelel locului; despre modul cum se poate face un sistem offgrid de furnizare energie. Modul in care se vanează , se recuosc ciuperci, se culeg ciuperci . După ce copii au învățat despre elementele de la baza piramidei lui Maslow se poate trece la...

The solution to end the dispute for water river Blue Nile - Nile Dam in Ethiopia

  Climate change causes climate engineering solutions to be found. T he solution is to build a 35km canal from the Red Sea to the Danakil Depression. This depression is located at 90-135 m below sea level. By controlling the flooding of the Danakil Depression, water evaporation will increase by more than 100 cubic km. This will increase the level of rainfall and increase the volume of water for the Nile. The benefits of controlled flooding in the Danakil area are: 1. it will be possible to build a hydroelectric power plant in Eritrea; 2. will be facilitated with efficient exploitation of salt ( rich in potassium, magnesium and lithium ) in the Danakil area of Eritrea and Ethiopia; 3. the wind will bring rain in the arid areas of Eritrea, Somalia, Ethiopia, Sudan and Egypt; 4. this evaporation will cause the Sahara desert to turn green; 5. this will be achieved if the terracing of the slopes, the capture of rainwater according to the method of Mr. ecologist John D. Liu; https://ww...

Indicatorul corupţiei

Pentru a conştientiza şi a înţelege efectele corupţiei la nivelul unei ţări trebuie analizaţi indicatorii ce reliefează nivelul corupţiei, consecinţele dar şi cauzele acestui fenomen. Indicatorul corupţiei poate fi cuantificat valoric prin însumarea prejudiciului la nivelul tuturor dosarelor aflate pe rol sau încheiate de la începutul activităţii de luptă anticorupţie raportat la nivelul PIB a unui an. Probabil vă întrebaţi că perioada de timp nu este proporţională dar adevărul este că pentru a constata nivelul acestui fenomen de-a lungul anilor putem să vedem adevărata proporţie a acestui fenomen. Dar un lucru ce este greu de cuantificat dar niciodată recunoscut de legiuitor este genocidul asupra populaţiei României prin aşa zisele legi “multi-schimbătoare” ce nu au făcut decât să distrugă o economie funcţională, efectiv să o radă de pe faţa pământului (peste 1500 de întreprinderi de stat cu contracte pe rol şi patrimoniu de miliarde- şi milioane de români afectaţi de aceste s...

Indicatorul corupţiei

Pentru a conştientiza şi a înţelege efectele corupţiei la nivelul unei ţări trebuie analizaţi indicatorii ce reliefează nivelul corupţiei, consecinţele dar şi cauzele acestui fenomen. Indicatorul corupţiei poate fi cuantificat valoric prin însumarea prejudiciului la nivelul tuturor dosarelor aflate pe rol sau încheiate de la începutul activităţii de luptă anticorupţie raportat la nivelul PIB a unui an. Probabil vă întrebaţi că perioada de timp nu este proporţională dar adevărul este că pentru a constata nivelul acestui fenomen de-a lungul anilor putem să vedem adevărata proporţie a acestui fenomen. Dar un lucru ce este greu de cuantificat dar niciodată recunoscut de legiuitor este genocidul asupra populaţiei României prin aşa zisele legi “multi-schimbătoare” ce nu au făcut decât să distrugă o economie funcţională, efectiv să o radă de pe faţa pământului (peste 1500 de întreprinderi de stat cu contracte pe rol şi patrimoniu de miliarde- şi milioane de români afectaţi de aceste s...

Solutie pentru cotele de imigranti impuse

Soluţia pe care o p ropun pentru problema migranţilor este ca fiecare sat sa adopte o familie de imigranti. Migranţi vor fi găzduiţi în casa celui mai gospodar om din sat, ei vor participa la munca satului alaturi de săteni si în schimb acestia îi vor găzdui şi le va face cunoştinţă cu viaţa neaoşă a satului străbun. Este o greseală să se construiască centre de refugiaţi. Ei trebuie înregistraţi şi distribuiţi pe judeţe şi de aici pe sate. Migranţi de religie musulmană dacă sunt primiţi şi găzduiţi împreună chiar şi doua familii chiar şi în acelasi sat, nu se vor integra in viata romaneasca. Singura solutie este ca familia musulmană să fie izolată de influentele islamice, doar asa vom putea asimila o populatie numeroasa, fara sa fim afectati. In Romania sunt 13.265 de sate. Deci putem asimila o cota mare de imigranti 13.265 x 4 (persoane) = 53060 de imigranti. Daca se strang 200 de musulmani intr-un centru, vor dori sa-si construiasca o moschee iar imamul lor le va baga in cap legea S...

Solutie pentru reducerea noxelor la motoarele diesel Volkswagen, Seat, Audi

Pentru a putea rezolva problema scoasa la iveala de existenta noxelor neconforme cu normele euro 5 si euro 6 a motoarelor diesel Volkswagen, Seat, Audi, se poate recurge la imbunatatirea tehnologica si eficientizarea acestor masini. Aceasta eficientizare ar putea fi aplicata prin montarea generatoarelor de hho. Generatoarele de hho disociaza molecula de apa in hidrogen si oxigen prin electroliza apei. Dintr-un litru de apa rezulta 1860 litri gaz HHO. Hidrogenul din gazul hho determina o ardere mai buna a combustibilului, rezultand noxe mai putine si totodata fiind un gaz inflamabil reprezinta si o aditivare de combustibil rezultand un plus de putere si totdata o economie de combustibil. Aceste generatoare au pretul cu amanuntul intre 200 si 300 de euro iar fabricate industril ar putea duce la un pret en-gros intre 100 si 200 de euro. Aceste generatoare reduc norma de poluare cu 1 pana la 2 nivele deci de la euro 3 cu un montaj poate duce la euro 4 si 5. Totodata acestea cresc pute...

Soluţie pentru ieşirea din criză a ţărilor care au un şomaj de peste 5%

Şomajul reprezintă incapacitatea statului de a asigura o viaţă decentă cetăţenilor lor, accesul la un loc de muncă ce să asigure cele necesare traiului cetăţenilor lor. Şomajul trebuie delimitate între cele două componente şomaj aflat în plată, în care intervine rolul statului şi şomaj nesubvenţionat. Impactul psihologic al şomajului asupra personalităţii omului este dezastruos. El se simte neintegrat în societate, este umilit, abandonat. Nu consider că ne caracterizează ca fiinţe umane să nu gasim soluţii pentru a valorifica potenţialul uman al întregii societăţi şi implicit şi a şomerilor. Pe plan economic se cunoaşte pierderea înregistrată la buget datorită alocării sumelor reprezentând ajutorul de şomaj. Aceste sume alocate determină o economie să nu mai fie competitivă, atât datoriă faptului că se alocă sume de la buget dar şi pentru faptul că  se plăteşte de către persoanele aflate în lucru şi de către firme contribuţia pentru şomaj. O soluţie pentru extirparea şomajului...

Dispozitive energetice revolutionare si impactul asupra economiei

Guvernele, corporatiile energetice sunt ingrozite de faptul ca populatia ar putea intra in posesia unor dispozitive de producere a energiei cu randament ridicat. Imaginea evenimentelor ce se va derula in acel moment va fi destul de apocaliptica - LA PRIMA VEDERE - . Statul nu va mai colecta impozite din curent electric, gaze, combustibil. Fracturare hidraulica, exploatare gaz metan, centrale hidro nu vor mai avea sens. Vor fi o multime de persoane in somaj atat din sistemul bugetar cat si de la aceste compani care vor da faliment. Totusi sa privim mai profund, daca ar exista acest dispozitiv, el va intra pe piata treptat. Persoanele ce-l vor dobandi vor utiliza in general energia pentru scop propriu dar si pentru a produce bunuri pentru a valorifica potentialul acelui dispozitiv, deci va creea plusvaloare. Plusvaloarea este posibila datorita utilizarii din abundenta a energiei. Aceasta plusvaloare va determina aparitia generarii de noi locuri de munca, de profit si implicit a impozit...

Soluţii de dezvoltare economică

Dragi cititori, în căutare de soluţii pentru o dezvoltare economică durabilă, nu vreau să credeţi că am abandonat căutarea şi încercarea de optimizarea de soluţii inovative economice, eu doar am încercat să le alternez cu inovaţii în domeniul tehnic printr-un alt blog specializat, dedicat, în care îmi expun gratis soluţii inovative care ar putea deveni brevete de invenţii. Poate multe dintre ele sunt brevetate, eu doar încerc să dau soluţii tehnice ce ar putea să ajute întreprinzătorii investitori să desfăşoare o afacere. Deci vă rog citiţi şi blogurile: http://terapiaculipitori.blogspot.com http://pepinieradeidei.blogspot.com

Dezvoltarea durabilă prin acţiuni concrete

Dezvoltare durabilă Definiţie: "Dezvoltarea durabilă reprezontă totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economica al căror fundament îl reprezinta asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice si potenţialul natural. Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut si sub numele de "Raportul Bruntland", formulează următoarea definiţie: "dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi". "Obiectivele generale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene: - limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor şi efectelor sale negative pentru societate şi mediu - să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale şi de mediu ale societăţii noastre, minimizând impacturile sale nedorite asupra economi...

Parazăpezi din gard viu buxus

Imagine
Dezvoltarea durabilă nu trebuie să existe doar ca definiţie ci şi ca o preocupare zilnică. Trebuie luate măsuri economice care să aibă eficienţă pe termen lung. Iarna aduce cu ea pe lângă feeria frumoasă a fulgilor de nea şi probleme de trafic rutier. Pentru diminuarea efectelor viscolului asupra şoselelor se pun parazăpezi care pot dispărea dacă sunt făcute din lemn sau fier. Soluţia optimă pentru parazăpezi este plantarea gardului viu buxus. Acest gard viu rămâne verde pe timp de iarnă şi pentru că este foarte des poate opri zăpada mai bine decât parazăpezile artificiale. http://ecology.md/md/section.php?section=ecoset&id=8866 Dezavantajele procedeului clasic de amplasare a parazăpezilor: - gardul de protecţie care presupune fundaţie; - metal care este parte componentă a panourilor se poate fura; - metalul se corodează în timp ; - necesită lucrări de întreţinere; - este necesară pază pentru păzirea acestor parapeţi; - determină propagarea undelor sonore sau chiar am...

Alternative ipotetice pentru cei ce doresc sa sprijine guvernul

Sunt pe deplin încredinţat că Guvernul României doreşte pentru cetăţenii săi cele mai bune soluţii pentru progres, civilizaţie şi dezvoltare economică. Ideile din acest blog vin doar sa sugereze o posibilă alternativă, ca o pepinieră de soluţii care ar putea fi luate în calcul pentru elaborarea de politici publice. Toate ideile sau teoriile economice au puncte slabe şi puncte tari care se evidenţiază inevitabil. Dorinţa unanimă este îndreptată spre diminuarea riscului existenţei convulsiilor economice, sociale şi gestionarea resurselor în speranţa obţinerii prosperităţii şi a unui trai dezvoltat durabil. Din păcate nu am timp suficient pentru a întocmi  documentele de politici publice şi proiectele de legi normative cu susţinere argumentată. Îmi fac "mea culpa" şi aduc mulţumiri pentru seriozitatea şi dăruirea celor din Guvern ce îşi aduc contribuţia pentru dezvoltarea economiei şi prosperitatea poporului român.

Ministerul Energiei Alternative

Organizaţiile neguvernamentale non profit au rolul de a desfăşură activităţi îndreptate spre binele general al societăţii în ansamblul sau. Pentru că zona energiilor alternative de-a lungul istoriei omenirii a fost dusă către derizoriu sau a fost sabotată de către marile corporaţii, bogătaşi sau chiar de stat, din dorinţa de a găsi sau a avea un sistem în care orice să se poata contoriza, verifica şi controla, am decis că este momentul să încurajez dezvoltarea fără precedent a acestei zone a energiilor alternative. Nu se poate vorbi de un orizont de dezvoltare economică dacă nu laşi oamenilor posibilitatea de a fi independenţi. Am încercat pe parcursul blogului mai multe alternative prin care s-ar putea câştiga independenţa, printre care reforma sistemului fiscal, reforma sistemului de pensii, etc. Pentru a putea veni în sprijinul dezvoltării şi prosperităţii consider că trebuie să ne organizam şi să înfiinţăm organizaţia neguvernamentală MINISTERUL ENERGIILOR ALTERNATIVE. Ace...

Solutii anticriza - angajarea somerilor

Nu consider ca este etic faţă de persoanele care sunt în somaj şi în acelaşi timp nici nu consider că suntem solidari faţă de cei ce nu-şi găsesc un loc de muncă, dacă nu încercăm să găsim soluţii dar şi rezultate certe materializate în oferte concrete de locuri de muncă. Totuşi aş dori să atrag atenţia asupra efectelor antisociale ce se declanşează datorită săraciei ce este furnizată de somaj dar mai ales de ieşirea din plată a şomerului. Am urmarit la televizor o stire care a relatat furtul a 150 de kg de fier de la un stalp de inalta tensiune, care a declanşat prăbuşirea acestuia, dar şi a altor 2 stalpi , ruperea firelor şi întreruperea curentului electric atât spre Bulgaria cât şi spre Constanta iar reparaţiile costau undeva peste 2.000.000 lei, fără a se calcula costurile economice indirecte datorate întreruperilor de curent. Deci pentru 500 lei din valorificarea fierului vechi s-au produs pierderi de peste 2.000.000 lei doar pentru ca sărăcia împinge persoanele paupere la fapt...

Datoria externa a tarilor din UE

Imagine
Datoria externă a României - februarie 2013 15.04.2013 În perioada ianuarie - februarie 2013 p   contul curent  al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 327 milioane euro, comparativ cu un deficit de 657 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 465 milioane euro) şi al veniturilor (cu 64 milioane euro), al surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (152 milioane euro, faţă de un deficit de 116 milioane euro), precum şi al majorării excedentului balanţei transferurilor curente cu 187 milioane euro - în principal pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice. - milioane euro - Ianuarie - februarie 2012 p Ianuarie - februarie 2013 p CREDIT DEBIT NET CREDIT DEBIT NET CONTUL CURENT (A+B+C) 9 165 9 822 -657 9 998 9 671 327 A. Bunuri şi servicii 8 015 8 771 -756 8 645 8 668 -23 a. Bunuri (export fob - import fob)* 7 009 7 649 -...