17.6.13

Ministerul Energiei Alternative

Organizaţiile neguvernamentale non profit au rolul de a desfăşură activităţi îndreptate spre binele general al societăţii în ansamblul sau.
Pentru că zona energiilor alternative de-a lungul istoriei omenirii a fost dusă către derizoriu sau a fost sabotată de către marile corporaţii, bogătaşi sau chiar de stat, din dorinţa de a găsi sau a avea un sistem în care orice să se poata contoriza, verifica şi controla, am decis că este momentul să încurajez dezvoltarea fără precedent a acestei zone a energiilor alternative.
Nu se poate vorbi de un orizont de dezvoltare economică dacă nu laşi oamenilor posibilitatea de a fi independenţi. Am încercat pe parcursul blogului mai multe alternative prin care s-ar putea câştiga independenţa, printre care reforma sistemului fiscal, reforma sistemului de pensii, etc.
Pentru a putea veni în sprijinul dezvoltării şi prosperităţii consider că trebuie să ne organizam şi să înfiinţăm organizaţia neguvernamentală MINISTERUL ENERGIILOR ALTERNATIVE.
Această organizaţie va avea direcţii judeţene, regionale, orăşeneşti, comunale, săteşti. Va avea departamente axate pe tipurile de energi alternative.
În cadrul acestui minister nu va exista nici o disciplină totul va fi organizat aşa cum va dori fiecare, nu vor exista reguli sau regulamente, fiecare va proceda aşa cum îî dictează liberul arbitru atat timp cat nu aduce vatamare indivizilor din jurul sau prin tehnologiile menţionate.
Funcţiile vor fi cu un caracter onorific.
Vom face o platforma IT prin care se vor inventaria toate dispozitivele sau toate metodele prin care vom putea gestiona toate tipurile de energi alternative cu scopul castigarii independentei si libertatii oamenilor.
Astept propuneri din partea dvs.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru comentariile dvs. Acestea sunt totdeauna constructive.