Inundațiile și lemnul adus de torenți din păduri - soluții

Schimbările climatice au adus în discuție o problemă crucială în gestionarea pădurilor României, anume echilibrul delicat dintre conservarea mediului și protecția comunităților. Unul dintre aspectele cele mai controversate este legat de normele silvice care prevăd lăsarea lemnului mort în pădure.

Dilema lemnului mort: habitat natural versus pericol de inundație

Practica de a nu ridica trunchiurile și crengile de copaci căzute în pădure este o normă ecologică fundamentală, prevăzută în regulamentele silvice și susținută de strategii europene de conservare. Raționamentul din spatele acestei măsuri este simplu, dar vital: lemnul mort reprezintă o sursă esențială de nutrienți, un refugiu pentru o multitudine de specii de insecte, fungi și animale mici. Acestea formează un biotop complex, contribuind la fertilitatea solului și la rezistența generală a ecosistemului forestier.

Cu toate acestea, în contextul actual al schimbărilor climatice, efectele adverse ale ploilor torențiale și ale inundațiilor au scos la lumină un risc major asociat acestei practici. 

Pe versanții abrupți, cantitățile mari de apă pot antrena cu ușurință trunchiurile de copaci, pietre și pământ, formând torente de noroi devastatoare. Aceste fenomene, odinioară rare, devin tot mai frecvente și pun în pericol infrastructura și așezările umane aflate la baza pantelor.

Soluții de adaptare și gestionare inteligentă

Pentru a naviga această dilemă, este necesar să adoptăm o abordare integrată, care să adapteze gestionarea pădurilor la realitățile climatice.

Cartografierea riscurilor: O primă măsură esențială este identificarea și cartografierea zonelor cu risc ridicat de inundații și alunecări de teren. În aceste zone critice, normele de conservare pot fi ajustate, permițând o intervenție selectivă pentru a îndepărta lemnul mort care ar putea constitui un pericol.

Soluții de inginerie hidrotehnică: Proiectele de amenajare hidrologică pe versanți și pe cursurile de apă devin o necesitate. Lucrări precum pragurile de consolidare, bazinele de retenție și alte amenajări hidrotehnice pot încetini semnificativ viteza apei, prevenind astfel formarea torentelor distructive.

Terasări și reîmpăduriri: Pe pantele expuse, terasarea și plantarea de arbori și arbuști cu rădăcini adânci pot stabiliza solul și reduce eroziunea. De asemenea, reîmpădurirea cu specii de arbori adaptate condițiilor locale ajută la crearea unui ecosistem mai rezistent.

Concluzie

Schimbările climatice ne obligă să regândim modul în care interacționăm cu natura. Normele de conservare, deși bine intenționate, trebuie adaptate la noile realități. Nu este vorba de a alege între a proteja pădurea sau a proteja omul, ci de a găsi un echilibru prin care ambele obiective pot fi atinse. Prin aplicarea unor soluții inteligente de gestionare a riscurilor, putem asigura atât vitalitatea ecosistemului forestier, cât și siguranța comunităților din zonele vulnerabile.