Solutii anticriza - stabilirea prin estimare a bazei de impunere
Salut apariţia Ordinului ministrului finanţelor publice nr.3389 din 3 noiembrie 2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere. Pot considera acest act normativ un act timid, neîncrezător spre autoeliminarea evaziunii fiscale. Dar de ce angajarea mea în această luptă a evaziunii fiscale? Pe mine mă interesează un sistem fiscal etic, echitabil, iar toţi cei care eludează legile produc distorsiuni în sistemul fiscal şi concurenţial totodată. De aceea eu recomand paşii pe care eu i-am amintit în articolele de mai jos. Chiar şi cu acest act normativ, care totuşi este binevenit, se produc grave prejudicii unui sistem fiscal modern, echitabil.
Am să subliniez câteva dintre dezavantajele acestui sistem iar în paralel am subliniez avanajele sistemului fiscal recomandat de mine:
Dezavantaj: faptele de evaziune fiscală sunt descoperite prin metodele recomandate mai jos doar în momentul în care reprezentanţii organului fiscal se deplasează la agentul economic; în acest fel această metodă de control poate fi folosit şi ca instrument politic, prin dirijarea controalelor către agenţii economici simpatizanţi sau sponsori ai opoziţiei (indiferent care este la ora actuală); alt inconvenient este acela că din numărul mare de agenţi economici foarte mulţi sunt tentaţi să procedeze la recurgere la fapte de evaziune, lăsând tot felul de justificări pe care le vor ataca prin avocaţi dacă organul de control intuieşte evaziunea.
Avantajele metodei recomandate de mine pentru un nou sistem fiscal sunt: nu oferă şansa de a se recurge la evaziune fiscală, deoarece orice act de comerţ presupune existenţa a cel puţin 2 persoane, ori una dintre aceste persoane ar putea să fie reclamantul (vezi articolul Autoeliminarea evaziunii fiscale); Depunerea anuală a declaraţiei de avere şi a Declaratiei de venit presupune monitorizarea continua a acumulării iar diferenţa dintre declaraţia de avere şi cea de venit se poate verifica automat prin tehnici IT, reprezentanţii organelor fiscale vor verifica listele transmise de la compartimentul IT, fără a se cerne prin sita protecţionismului politic.
Aceste reglementări sunt aplicabile în special când informaţiile comunicate de contribuabil sunt considerate de autorităţile fiscale ca incomplete sau lipsesc documentele solicitate, dar se poate aplica şi oricăror altor categorii de contribuabili care desfăşoară fapte sau acte de comerţ dar care nu sunt autorizate înregistrate.
Principiul care îmi place cel mai mult la un sistem fiscal este ca să nu dai ocazia ca să se comită vre-o greşeală, iar actualul ordin vine doar să sunt aplicabile in special cand informatiile comunicate de contribuabil sunt considerate de ANAF sau alte autoritati fiscale ca incomplete sau lipsesc documentele solicitate.
Metoda controlului indirect este felul prin care manelistii, dar si alte categorii sociale, vor trebui sa plateasca, asemeni tuturor cetatenilor, impozit pe veniturile obtinute, asa cum prevede legislatia, a declarat, sambata, la Iasi, premierul Emil Boc.
Seful Cabinetului a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, sustinute la Prefectura Iasi, ca manelistii vor fi impozitati ca orice contribuabil roman care realizeaza venituri. In opinia sefului guvernului acest lucru va fi posibil prin metoda controlului indirect.
"Legat de evaziunea fiscala am adoptat deja OUG si normele de aplicare care creeaza un cadru legal suplimentar pentru a putea lupta cu evaziunea fiscala si rezultatele sper sa se vada si in mai multi bani la bugetul de stat. Au fost promovate prin OUG si implementate acum prin ordine ale ministrului de Finante si ale presedintelui ANAF modalitati noi de combatere a evaziunii fiscale. Si ma refer la acele metode indirecte de reconstructie a veniturilor si cheltuielilor. Metode indirecte sau un control indirect de a aprecia veniturile si cheltuielile unui contribuabil.
Acum, principiul de baza este acela de declaratie fiscala si de cifrele contabile pe care le depune in fata organului fiscal. Dar mai sunt si alte modalitati indirecte care din nefericire nu au fost puse in practica pana acum in Romania si care prin OUG pe care am adoptat-o am creat cadrul legal de aplicare. Avem o practica in Romania. Firme sarace si proprietari bogati ai firmelor. Iar firmele nu platesc impozite la bugetul de stat, dar ca persoana fizica ai vila, Maseratti si alte bunuri de lux in curte.
Trebuie sa avem un control serios al banului public. Toata lumea care realizeaza un venit trebuie sa plateasca toate impozitele si taxele prevazute de lege. Nu vorbesc de partea banala. Nu ne intereseaza partea penala. Este treaba Parchetului. Pe noi ne intereseaza ca orice contribuabil care realizeaza un venit sa nu si-l ascunda sau sa-l transfere prin evaziune fiscala in alte profituri. Si sa plateasca conform legii taxele la bugetul de stat. Va dau exemplu de metoda indirecta. O persoana care are o brutarie. Are declarat pe actele contabile ca intr-o luna a facut 500 de paini. Dar daca te uiti la consumul de curent electric pentru cuptorul cu paine si faci un calcul elementar, vezi ca a consumat curent electric pentru 1.000 de paini. Si punem intrebarea: Ce s-a intamplat? De ce apare aceasta diferenta? Si atunci, respectand modalitatile prevazute de lege, eu ca si Fisc, vin si spun ca pentru diferenta de 500 de paini trebuie sa platesti impozit.
O metoda indirecta de control pentru a arata ca undeva este o evaziune si ceva s-a intamplat. Nu poti sa pui un functionar de la controlul fiscal in spatele fiecarui agent economic. Dar pe calea controlului indirect se pot reconstitui importante sume de bani la bugetul de stat. Acest proces la controlului indirect, care poate fi aplicat in orice domeniu, va fi pus in aplicare incepand cu toamna acestui an. Cadrul legal deja l-am creat prin OUG de modificare a Codului Fiscal. Urmeaza ca in ordinul presedintelui ANAF sa se concretizeze toate aceste mecanisme si controlul fiscal sa treaca la treaba, dandu-i un instrument suplimentar de lucru si de interventie in sfera activitatii economice", a explicat primul ministru
ORDIN Nr. 3389 din 3 noiembrie 2011
privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 804 din 14 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 67 alin. (2) lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului se efectuează de organele de inspecţie fiscală în situaţii cum ar fi:
- documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete;
- documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.
(2) Pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscală vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(3) Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.
(4) Valoarea estimată a bazei de impunere va fi utilizată pentru stabilirea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, precum şi a eventualelor diferenţe ale acestora datorate bugetului general consolidat al statului.
(5) Prin contribuabil, în înţelesul prezentului ordin, se înţelege orice persoană juridică sau fizică, precum şi orice altă entitate fără personalitate juridică ce realizează venituri pentru care se datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat al statului, în condiţiile legii, cu excepţia impozitului pe venit datorat de persoanele fizice prevăzut la art. 79^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală pot folosi următoarele metode:
a) metoda sursei şi cheltuirii fondurilor;
b) metoda fluxurilor de trezorerie;
c) metoda marjei;
d) metoda produsului/serviciului şi volumului;
e) metoda patrimoniului net.
ART. 3
Selectarea metodelor de stabilire prin estimare a bazelor de impunere se va face în funcţie de situaţia identificată la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii verificate.
ART. 4
(1) Pentru selectarea celei mai adecvate metode de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere următoarele elemente, fără a fi limitative:
a) să se apropie cel mai mult de modul în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul;
b) documentele sau informaţiile identificate să fie relevante pentru aplicarea unei metode;
c) situaţiile specifice ale fiecărui contribuabil supus verificării;
d) activităţile similare cu cele desfăşurate de alţi contribuabili, pentru realizarea unor comparaţii;
e) să corespundă condiţiilor liberei concurenţe în situaţia în care nu se pot determina împrejurările concrete de desfăşurare a activităţii contribuabilului;
f) documente sau informaţii identificate la terţe persoane în legătură cu activitatea contribuabilului.
(2) Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuată de echipa de inspecţie fiscală.
(3) Condiţiile pentru selectarea metodei de stabilire prin estimare vor fi consemnate într-o notă de fundamentare, întocmită de echipa de inspecţie fiscală, care va fi supusă avizării şefului de serviciu şi aprobată de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală.
(4) Nota de fundamentare va conţine:
a) constatarea stării de fapt a activităţii supuse controlului care impune utilizarea metodei de stabilire prin estimare selectate;
b) elementele identificate care vor sta la baza selectării metodei de estimare a bazei de impunere, respectiv a veniturilor sau cheltuielilor;
c) metoda propusă pentru estimarea bazei de impunere.
ART. 5
Organele de inspecţie fiscală vor menţiona în raportul de inspecţie fiscală metoda utilizată pentru stabilirea prin estimare a bazei de impunere.
ART. 6
Descrierea metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiunile de aplicare sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 7
Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 8
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală,
Sorin Blejnar
Bucureşti, 3 noiembrie 2011.
Nr. 3.389.
ANEXA 1
METODELE de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiuni de aplicare
CAPITOLUL I Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere
Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere sunt următoarele:
1.1. metoda sursei şi cheltuirii fondurilor;
1.2. metoda fluxurilor de trezorerie;
1.3. metoda marjei;
1.4. metoda produsului/serviciului şi a volumului;
1.5. metoda patrimoniului net.
1.1. Metoda sursei şi cheltuirii fondurilor
Metoda constă în estimarea bazei de impunere a unui contribuabil, pentru determinarea obligaţiei fiscale, cunoscând cheltuielile efectuate.
Pentru estimarea bazei de impunere atât din surse impozabile, cât şi din cele neimpozabile se au în vedere fluxurile de numerar.
Pentru aceasta, fluxurilor de numerar li se asociază cheltuielile şi veniturile contribuabilului, determinându-se astfel în întregime numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor care va fi comparat cu numerarul încasat din orice sursă.
Creşterile şi descreşterile nete ale activelor şi pasivelor sunt avute în vedere împreună cu cheltuielile nedeductibile şi încasările neimpozabile la ajustarea veniturilor şi cheltuielilor, obţinându-se astfel balanţa încasărilor şi cheltuielilor pentru reconstituirea venitului impozabil.
Determinarea veniturilor sustrase de la calculul bazei de impunere constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă controlului.
Metoda se bazează pe faptul că orice cheltuială care excedează valorii declarate a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile şi stabilirii obligaţiei fiscale.
1.2. Metoda fluxurilor de trezorerie
Metoda constă în analiza conturilor bancare şi a fluxurilor de numerar pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor.
Metoda se bazează pe informaţiile următoare:
- depunerile în conturile bancare şi ajustarea cu valoarea încasărilor reprezentând venituri neimpozabile;
- volumul cheltuielilor efectuate şi care au fost achitate din cont bancar sau prin alte mijloace de plată.
Metoda poate furniza indicii pentru a descoperi venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii şi frecvenţei depunerilor în conturile bancare şi a surselor acestora.
Determinarea veniturilor sustrase de la impozitare constă în compararea disponibilităţilor băneşti din conturile bancare şi evidenţiate în documente sau folosite la plata cu numerar, cu toate veniturile din surse impozabile depuse în conturile bancare sau folosite la plata cu numerar a unor cheltuieli în perioada supusă controlului.
Metoda indică fie o diminuare a venitului declarat, fie o majorare a cheltuielilor declarate, fie o combinare a celor două.
1.3. Metoda marjei
Metoda marjei se bazează pe faptul că activităţile desfăşurate într-un domeniu au elemente comune care caracterizează activitatea atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar.
Metoda constă în estimarea venitului unui contribuabil pentru determinarea obligaţiei fiscale, pe baza utilizării unor elemente considerate tipice, exprimate în procente sau proporţii, pentru activitatea desfăşurată de acesta.
Aceasta constă în analiza vânzărilor şi/sau a costului vânzărilor unui contribuabil şi aplicarea unui procent corespunzător de marjă, pentru a obţine venitul impozabil.
Veniturile realizate şi costul vânzărilor pot fi stabilite pornind de la anumite elemente de venit şi/sau cheltuieli cunoscute care vor fi ajustate/ponderate, folosind procente sau proporţii caracteristice pentru activitatea desfăşurată.
Procentele ori proporţiile pot fi determinate din datele cunoscute la contribuabilul verificat sau obţinute de la alte entităţi cu activităţi similare ori de la instituţii care calculează şi publică astfel de procente şi/sau proporţii.
Metoda marjei poate furniza indicii despre abateri ale procentelor sau ale proporţiilor determinate pentru activitatea desfăşurată, faţă de o medie a procentelor sau a proporţiilor stabilite la nivelul unui domeniu de activitate analizat.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile, în vederea estimării bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale.
1.4. Metoda produsului/serviciului şi a volumului
Metoda constă în estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligaţiei fiscale, în condiţiile în care se cunoaşte sau se poate determina numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusă controlului.
Numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate poate fi estimat pe baza evidenţei în condiţiile în care registrele întocmite conţin informaţii privind costul bunurilor vândute (cost de achiziţie, cost de producţie) şi/sau folosind date şi informaţii din diverse surse.
După estimarea numărului produselor/serviciilor comercializate/prestate şi/sau volumul activităţii desfăşurate se aplică preţul de vânzare practicat pe unitate de produs/serviciu sau volum de activitate, determinându-se astfel venitul brut.
Determinarea veniturilor suplimentare se realizează prin compararea veniturilor înregistrate în evidenţe contabile cu veniturile determinate, ca urmare a aplicării preţurilor de vânzare asupra unităţilor şi volumului activităţii.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale.
Metoda poate furniza informaţii cu privire la sumele încasate şi neevidenţiate, ca urmare a comercializării bunurilor şi prestării serviciilor.
1.5. Metoda patrimoniului net
Metoda permite estimarea bazei impozabile a unui contribuabil şi stabilirea obligaţiei fiscale prin constatarea creşterii, respectiv descreşterii patrimoniului net al acestuia.
Metoda constă în estimarea bazei impozabile având în vedere creşterea valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal, după ajustarea cu cheltuielile nedeductibile şi veniturile neimpozabile.
Creşterea sau descreşterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârşitul perioadei.
Metoda se bazează pe faptul că, pentru orice an, venitul unui contribuabil este folosit pentru elemente de cost deductibile sau nedeductibile, precum şi pentru elemente care determină creşterea patrimoniului net, respectiv achiziţionarea de active şi/sau descreşterea pasivelor.
Metoda oferă indicii cu privire la efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziţionarea de active, reducerea de pasive, cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind impozabile.
CAPITOLUL II Instrucţiuni de aplicare a metodelor de estimare
2.1. Instrucţiunile stabilesc activităţile necesare organelor de inspecţie fiscală pentru a selecta şi utiliza metodele de estimare a bazei impozabile a unui contribuabil în timpul inspecţiei fiscale.
2.2. Prezentele instrucţiuni sunt destinate structurilor cu atribuţii de inspecţie fiscală din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul acţiunilor de inspecţie fiscală, în vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor unui contribuabil.
2.3. În vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală vor utiliza, în funcţie de fiecare caz şi fără a fi limitativă, următoarea procedură:
2.3.1. constatarea stării de fapt fiscale în care se află contribuabilul şi care îndreptăţeşte organul de inspecţie fiscală la utilizarea metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor, respectiv dacă:
2.3.1.1. documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete. În acest caz organele de inspecţie fiscală vor proceda la:
a) stabilirea circumstanţelor individuale pentru reconstituirea modului real în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul verificat;
b) identificarea elementelor sau criteriilor care conduc la concluzia că veniturile ori cheltuielile înregistrate de contribuabil sunt incorecte sau incomplete faţă de activitatea desfăşurată;
c) identificarea şi examinarea oricăror înscrisuri sau surse de informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de contribuabil pe perioada verificată;
d) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt, pe perioada verificată;
2.3.1.2. documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală. În acest caz organele de inspecţie fiscală vor proceda la:
a) constatarea lipsei documentelor solicitate sau a refuzului de a le pune la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală;
b) solicitarea unor clarificări persoanelor responsabile referitoare la situaţia constatată de organele de inspecţie fiscală;
c) stabilirea perioadei verificate pentru care nu există documentele solicitate şi identificarea altor perioade în care s-a desfăşurat activitate şi există documente;
d) identificarea unor surse externe de informaţii şi solicitarea de date sau documente pentru stabilirea stării de fapt fiscale a contribuabilului (bănci, furnizori, clienţi, instituţii care gestionează informaţii despre contribuabil sau din activităţile comparabile desfăşurate de alţi contribuabili);
e) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt pe perioada verificată;
2.3.2. aplicarea metodei de stabilire prin estimare pentru a evalua veniturile sau cheltuielile şi stabilirea noii baze de impunere.
2.4. După aprobarea metodei de estimare, echipa de inspecţie fiscală va proceda la stabilirea prin estimare a bazei impozabile şi va determina pentru perioada verificată impozite, taxe sau contribuţii datorate bugetului general consolidat, după caz.
Am să subliniez câteva dintre dezavantajele acestui sistem iar în paralel am subliniez avanajele sistemului fiscal recomandat de mine:
Dezavantaj: faptele de evaziune fiscală sunt descoperite prin metodele recomandate mai jos doar în momentul în care reprezentanţii organului fiscal se deplasează la agentul economic; în acest fel această metodă de control poate fi folosit şi ca instrument politic, prin dirijarea controalelor către agenţii economici simpatizanţi sau sponsori ai opoziţiei (indiferent care este la ora actuală); alt inconvenient este acela că din numărul mare de agenţi economici foarte mulţi sunt tentaţi să procedeze la recurgere la fapte de evaziune, lăsând tot felul de justificări pe care le vor ataca prin avocaţi dacă organul de control intuieşte evaziunea.
Avantajele metodei recomandate de mine pentru un nou sistem fiscal sunt: nu oferă şansa de a se recurge la evaziune fiscală, deoarece orice act de comerţ presupune existenţa a cel puţin 2 persoane, ori una dintre aceste persoane ar putea să fie reclamantul (vezi articolul Autoeliminarea evaziunii fiscale); Depunerea anuală a declaraţiei de avere şi a Declaratiei de venit presupune monitorizarea continua a acumulării iar diferenţa dintre declaraţia de avere şi cea de venit se poate verifica automat prin tehnici IT, reprezentanţii organelor fiscale vor verifica listele transmise de la compartimentul IT, fără a se cerne prin sita protecţionismului politic.
Aceste reglementări sunt aplicabile în special când informaţiile comunicate de contribuabil sunt considerate de autorităţile fiscale ca incomplete sau lipsesc documentele solicitate, dar se poate aplica şi oricăror altor categorii de contribuabili care desfăşoară fapte sau acte de comerţ dar care nu sunt autorizate înregistrate.
Principiul care îmi place cel mai mult la un sistem fiscal este ca să nu dai ocazia ca să se comită vre-o greşeală, iar actualul ordin vine doar să sunt aplicabile in special cand informatiile comunicate de contribuabil sunt considerate de ANAF sau alte autoritati fiscale ca incomplete sau lipsesc documentele solicitate.
Metoda controlului indirect este felul prin care manelistii, dar si alte categorii sociale, vor trebui sa plateasca, asemeni tuturor cetatenilor, impozit pe veniturile obtinute, asa cum prevede legislatia, a declarat, sambata, la Iasi, premierul Emil Boc.
Seful Cabinetului a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, sustinute la Prefectura Iasi, ca manelistii vor fi impozitati ca orice contribuabil roman care realizeaza venituri. In opinia sefului guvernului acest lucru va fi posibil prin metoda controlului indirect.
"Legat de evaziunea fiscala am adoptat deja OUG si normele de aplicare care creeaza un cadru legal suplimentar pentru a putea lupta cu evaziunea fiscala si rezultatele sper sa se vada si in mai multi bani la bugetul de stat. Au fost promovate prin OUG si implementate acum prin ordine ale ministrului de Finante si ale presedintelui ANAF modalitati noi de combatere a evaziunii fiscale. Si ma refer la acele metode indirecte de reconstructie a veniturilor si cheltuielilor. Metode indirecte sau un control indirect de a aprecia veniturile si cheltuielile unui contribuabil.
Acum, principiul de baza este acela de declaratie fiscala si de cifrele contabile pe care le depune in fata organului fiscal. Dar mai sunt si alte modalitati indirecte care din nefericire nu au fost puse in practica pana acum in Romania si care prin OUG pe care am adoptat-o am creat cadrul legal de aplicare. Avem o practica in Romania. Firme sarace si proprietari bogati ai firmelor. Iar firmele nu platesc impozite la bugetul de stat, dar ca persoana fizica ai vila, Maseratti si alte bunuri de lux in curte.
Trebuie sa avem un control serios al banului public. Toata lumea care realizeaza un venit trebuie sa plateasca toate impozitele si taxele prevazute de lege. Nu vorbesc de partea banala. Nu ne intereseaza partea penala. Este treaba Parchetului. Pe noi ne intereseaza ca orice contribuabil care realizeaza un venit sa nu si-l ascunda sau sa-l transfere prin evaziune fiscala in alte profituri. Si sa plateasca conform legii taxele la bugetul de stat. Va dau exemplu de metoda indirecta. O persoana care are o brutarie. Are declarat pe actele contabile ca intr-o luna a facut 500 de paini. Dar daca te uiti la consumul de curent electric pentru cuptorul cu paine si faci un calcul elementar, vezi ca a consumat curent electric pentru 1.000 de paini. Si punem intrebarea: Ce s-a intamplat? De ce apare aceasta diferenta? Si atunci, respectand modalitatile prevazute de lege, eu ca si Fisc, vin si spun ca pentru diferenta de 500 de paini trebuie sa platesti impozit.
O metoda indirecta de control pentru a arata ca undeva este o evaziune si ceva s-a intamplat. Nu poti sa pui un functionar de la controlul fiscal in spatele fiecarui agent economic. Dar pe calea controlului indirect se pot reconstitui importante sume de bani la bugetul de stat. Acest proces la controlului indirect, care poate fi aplicat in orice domeniu, va fi pus in aplicare incepand cu toamna acestui an. Cadrul legal deja l-am creat prin OUG de modificare a Codului Fiscal. Urmeaza ca in ordinul presedintelui ANAF sa se concretizeze toate aceste mecanisme si controlul fiscal sa treaca la treaba, dandu-i un instrument suplimentar de lucru si de interventie in sfera activitatii economice", a explicat primul ministru
ORDIN Nr. 3389 din 3 noiembrie 2011
privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 804 din 14 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 67 alin. (2) lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului se efectuează de organele de inspecţie fiscală în situaţii cum ar fi:
- documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete;
- documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.
(2) Pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscală vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(3) Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora.
(4) Valoarea estimată a bazei de impunere va fi utilizată pentru stabilirea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, precum şi a eventualelor diferenţe ale acestora datorate bugetului general consolidat al statului.
(5) Prin contribuabil, în înţelesul prezentului ordin, se înţelege orice persoană juridică sau fizică, precum şi orice altă entitate fără personalitate juridică ce realizează venituri pentru care se datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat al statului, în condiţiile legii, cu excepţia impozitului pe venit datorat de persoanele fizice prevăzut la art. 79^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală pot folosi următoarele metode:
a) metoda sursei şi cheltuirii fondurilor;
b) metoda fluxurilor de trezorerie;
c) metoda marjei;
d) metoda produsului/serviciului şi volumului;
e) metoda patrimoniului net.
ART. 3
Selectarea metodelor de stabilire prin estimare a bazelor de impunere se va face în funcţie de situaţia identificată la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii verificate.
ART. 4
(1) Pentru selectarea celei mai adecvate metode de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere următoarele elemente, fără a fi limitative:
a) să se apropie cel mai mult de modul în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul;
b) documentele sau informaţiile identificate să fie relevante pentru aplicarea unei metode;
c) situaţiile specifice ale fiecărui contribuabil supus verificării;
d) activităţile similare cu cele desfăşurate de alţi contribuabili, pentru realizarea unor comparaţii;
e) să corespundă condiţiilor liberei concurenţe în situaţia în care nu se pot determina împrejurările concrete de desfăşurare a activităţii contribuabilului;
f) documente sau informaţii identificate la terţe persoane în legătură cu activitatea contribuabilului.
(2) Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuată de echipa de inspecţie fiscală.
(3) Condiţiile pentru selectarea metodei de stabilire prin estimare vor fi consemnate într-o notă de fundamentare, întocmită de echipa de inspecţie fiscală, care va fi supusă avizării şefului de serviciu şi aprobată de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală.
(4) Nota de fundamentare va conţine:
a) constatarea stării de fapt a activităţii supuse controlului care impune utilizarea metodei de stabilire prin estimare selectate;
b) elementele identificate care vor sta la baza selectării metodei de estimare a bazei de impunere, respectiv a veniturilor sau cheltuielilor;
c) metoda propusă pentru estimarea bazei de impunere.
ART. 5
Organele de inspecţie fiscală vor menţiona în raportul de inspecţie fiscală metoda utilizată pentru stabilirea prin estimare a bazei de impunere.
ART. 6
Descrierea metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiunile de aplicare sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 7
Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
ART. 8
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală,
Sorin Blejnar
Bucureşti, 3 noiembrie 2011.
Nr. 3.389.
ANEXA 1
METODELE de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiuni de aplicare
CAPITOLUL I Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere
Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere sunt următoarele:
1.1. metoda sursei şi cheltuirii fondurilor;
1.2. metoda fluxurilor de trezorerie;
1.3. metoda marjei;
1.4. metoda produsului/serviciului şi a volumului;
1.5. metoda patrimoniului net.
1.1. Metoda sursei şi cheltuirii fondurilor
Metoda constă în estimarea bazei de impunere a unui contribuabil, pentru determinarea obligaţiei fiscale, cunoscând cheltuielile efectuate.
Pentru estimarea bazei de impunere atât din surse impozabile, cât şi din cele neimpozabile se au în vedere fluxurile de numerar.
Pentru aceasta, fluxurilor de numerar li se asociază cheltuielile şi veniturile contribuabilului, determinându-se astfel în întregime numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor care va fi comparat cu numerarul încasat din orice sursă.
Creşterile şi descreşterile nete ale activelor şi pasivelor sunt avute în vedere împreună cu cheltuielile nedeductibile şi încasările neimpozabile la ajustarea veniturilor şi cheltuielilor, obţinându-se astfel balanţa încasărilor şi cheltuielilor pentru reconstituirea venitului impozabil.
Determinarea veniturilor sustrase de la calculul bazei de impunere constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă controlului.
Metoda se bazează pe faptul că orice cheltuială care excedează valorii declarate a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile şi stabilirii obligaţiei fiscale.
1.2. Metoda fluxurilor de trezorerie
Metoda constă în analiza conturilor bancare şi a fluxurilor de numerar pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor.
Metoda se bazează pe informaţiile următoare:
- depunerile în conturile bancare şi ajustarea cu valoarea încasărilor reprezentând venituri neimpozabile;
- volumul cheltuielilor efectuate şi care au fost achitate din cont bancar sau prin alte mijloace de plată.
Metoda poate furniza indicii pentru a descoperi venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii şi frecvenţei depunerilor în conturile bancare şi a surselor acestora.
Determinarea veniturilor sustrase de la impozitare constă în compararea disponibilităţilor băneşti din conturile bancare şi evidenţiate în documente sau folosite la plata cu numerar, cu toate veniturile din surse impozabile depuse în conturile bancare sau folosite la plata cu numerar a unor cheltuieli în perioada supusă controlului.
Metoda indică fie o diminuare a venitului declarat, fie o majorare a cheltuielilor declarate, fie o combinare a celor două.
1.3. Metoda marjei
Metoda marjei se bazează pe faptul că activităţile desfăşurate într-un domeniu au elemente comune care caracterizează activitatea atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar.
Metoda constă în estimarea venitului unui contribuabil pentru determinarea obligaţiei fiscale, pe baza utilizării unor elemente considerate tipice, exprimate în procente sau proporţii, pentru activitatea desfăşurată de acesta.
Aceasta constă în analiza vânzărilor şi/sau a costului vânzărilor unui contribuabil şi aplicarea unui procent corespunzător de marjă, pentru a obţine venitul impozabil.
Veniturile realizate şi costul vânzărilor pot fi stabilite pornind de la anumite elemente de venit şi/sau cheltuieli cunoscute care vor fi ajustate/ponderate, folosind procente sau proporţii caracteristice pentru activitatea desfăşurată.
Procentele ori proporţiile pot fi determinate din datele cunoscute la contribuabilul verificat sau obţinute de la alte entităţi cu activităţi similare ori de la instituţii care calculează şi publică astfel de procente şi/sau proporţii.
Metoda marjei poate furniza indicii despre abateri ale procentelor sau ale proporţiilor determinate pentru activitatea desfăşurată, faţă de o medie a procentelor sau a proporţiilor stabilite la nivelul unui domeniu de activitate analizat.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile, în vederea estimării bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale.
1.4. Metoda produsului/serviciului şi a volumului
Metoda constă în estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligaţiei fiscale, în condiţiile în care se cunoaşte sau se poate determina numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusă controlului.
Numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate poate fi estimat pe baza evidenţei în condiţiile în care registrele întocmite conţin informaţii privind costul bunurilor vândute (cost de achiziţie, cost de producţie) şi/sau folosind date şi informaţii din diverse surse.
După estimarea numărului produselor/serviciilor comercializate/prestate şi/sau volumul activităţii desfăşurate se aplică preţul de vânzare practicat pe unitate de produs/serviciu sau volum de activitate, determinându-se astfel venitul brut.
Determinarea veniturilor suplimentare se realizează prin compararea veniturilor înregistrate în evidenţe contabile cu veniturile determinate, ca urmare a aplicării preţurilor de vânzare asupra unităţilor şi volumului activităţii.
Veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale.
Metoda poate furniza informaţii cu privire la sumele încasate şi neevidenţiate, ca urmare a comercializării bunurilor şi prestării serviciilor.
1.5. Metoda patrimoniului net
Metoda permite estimarea bazei impozabile a unui contribuabil şi stabilirea obligaţiei fiscale prin constatarea creşterii, respectiv descreşterii patrimoniului net al acestuia.
Metoda constă în estimarea bazei impozabile având în vedere creşterea valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal, după ajustarea cu cheltuielile nedeductibile şi veniturile neimpozabile.
Creşterea sau descreşterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârşitul perioadei.
Metoda se bazează pe faptul că, pentru orice an, venitul unui contribuabil este folosit pentru elemente de cost deductibile sau nedeductibile, precum şi pentru elemente care determină creşterea patrimoniului net, respectiv achiziţionarea de active şi/sau descreşterea pasivelor.
Metoda oferă indicii cu privire la efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziţionarea de active, reducerea de pasive, cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind impozabile.
CAPITOLUL II Instrucţiuni de aplicare a metodelor de estimare
2.1. Instrucţiunile stabilesc activităţile necesare organelor de inspecţie fiscală pentru a selecta şi utiliza metodele de estimare a bazei impozabile a unui contribuabil în timpul inspecţiei fiscale.
2.2. Prezentele instrucţiuni sunt destinate structurilor cu atribuţii de inspecţie fiscală din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul acţiunilor de inspecţie fiscală, în vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor unui contribuabil.
2.3. În vederea aplicării metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscală vor utiliza, în funcţie de fiecare caz şi fără a fi limitativă, următoarea procedură:
2.3.1. constatarea stării de fapt fiscale în care se află contribuabilul şi care îndreptăţeşte organul de inspecţie fiscală la utilizarea metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor, respectiv dacă:
2.3.1.1. documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete. În acest caz organele de inspecţie fiscală vor proceda la:
a) stabilirea circumstanţelor individuale pentru reconstituirea modului real în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul verificat;
b) identificarea elementelor sau criteriilor care conduc la concluzia că veniturile ori cheltuielile înregistrate de contribuabil sunt incorecte sau incomplete faţă de activitatea desfăşurată;
c) identificarea şi examinarea oricăror înscrisuri sau surse de informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de contribuabil pe perioada verificată;
d) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt, pe perioada verificată;
2.3.1.2. documentele şi informaţiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală. În acest caz organele de inspecţie fiscală vor proceda la:
a) constatarea lipsei documentelor solicitate sau a refuzului de a le pune la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală;
b) solicitarea unor clarificări persoanelor responsabile referitoare la situaţia constatată de organele de inspecţie fiscală;
c) stabilirea perioadei verificate pentru care nu există documentele solicitate şi identificarea altor perioade în care s-a desfăşurat activitate şi există documente;
d) identificarea unor surse externe de informaţii şi solicitarea de date sau documente pentru stabilirea stării de fapt fiscale a contribuabilului (bănci, furnizori, clienţi, instituţii care gestionează informaţii despre contribuabil sau din activităţile comparabile desfăşurate de alţi contribuabili);
e) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt pe perioada verificată;
2.3.2. aplicarea metodei de stabilire prin estimare pentru a evalua veniturile sau cheltuielile şi stabilirea noii baze de impunere.
2.4. După aprobarea metodei de estimare, echipa de inspecţie fiscală va proceda la stabilirea prin estimare a bazei impozabile şi va determina pentru perioada verificată impozite, taxe sau contribuţii datorate bugetului general consolidat, după caz.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru comentariile dvs. Acestea sunt totdeauna constructive.